Noul director general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Bistrița-Năsăud este Oana Nicoleta Nan, informează instituția printr-un comunicat oficial.
Potrivit CJAS Bistrița-Năsăud, Oana Nicoleta Nan își desfășoară activitatea în cadrul instituției din data de 15 decembrie 2017. Anterior numirii în funcția de director general, a ocupat funcția de consilier, grad superior, în cadrul Compartimentului Control al instituției.
Oana Nan va deține funcția până la ocuparea postului prin concurs, dar nu mai mult de trei luni, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Oana Nicoleta Nan a fost numită ca director general al CJAS Bistrița-Năsăud începând cu 1 ianuarie 2026!
Ea este licențiată a Facultății de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai, promoția 1996, și absolventă a studiilor postuniversitare de Drept civil-comercial. În luna septembrie 2025, a absolvit cursul de management spitalicesc, organizat de INMSS București, curs necesar ocupării funcțiilor de conducere din domeniul sanitar.

„Numirea are ca obiectiv asigurarea continuității activității instituționale și a bunei funcționări a sistemului de asigurări sociale de sănătate la nivel județean, cu respectarea principiilor de legalitate, transparență și profesionalism”, precizează CJAS Bistrița-Năsăud.
