Ostermarkt, Târgul de Paște al sașilor, revine la Bistrița, în perioada 11–13 aprilie

În perioada 11–13 aprilie, la Bistrița se desfășoară ediția 2025 a Ostermarkt-ului, Târgul de Paște al sașilor, prilej cu care în oraș vor avea loc o serie de activități culturale și artistice.

Potrivit programului, evenimentele debutează vineri, 11 aprilie, la ora 10:00, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, unde se deschide Târgul Meșteșugăresc „Produs în Bistrița-Năsăud și invitații”. Vizitatorii vor putea sprijini artizanii locali și vor avea ocazia să descopere produse autentice, realizate cu migală și pasiune.

Seria activităților continuă sâmbătă, 12 aprilie, de la ora 10:00, cu inaugurarea Corpului A al Colegiului Național „Liviu Rebreanu”. La ora 11:00, publicul este invitat la un tur ghidat prin clădirea recent reabilitată, o incursiune în istoria unui simbol al educației bistrițene.

Tot sâmbătă, de la ora 12:00, Pietonalul Liviu Rebreanu devine scena tradițiilor multiculturale. Aici va avea loc tradiționala paradă a formațiilor de muzică și dansuri populare, urmată de un spectacol folcloric susținut de ansambluri din județ și din alte zone ale țării.

Seara, de la ora 18:00, curtea Colegiului Național „Liviu Rebreanu” va găzdui concertul trupei HARA, intitulat „La noi, la Liviu!”. Intrarea este liberă.

Evenimentele din cadrul Ostermarkt-ului se vor încheia duminică, 13 aprilie, la ora 18:00, cu un concert simfonic ce va avea loc la Biserica Evanghelică din Bistrița.

Bistrițenii și turiștii sunt invitați să celebreze împreună tradițiile și valorile locale, într-o atmosferă festivă de primăvară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!