Părinţii care rămân acasă cu copiii aflaţi în carantină sau izolare au dreptul la concediu medical şi indemnizaţie

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege potrivit căruia părinţii sau tutorii care trebuie să supravegheze copii în vârstă de până la 18 ani aflaţi în carantină sau izolare pot beneficia de concediu medical şi indemnizaţie.

Am aprobat în Camera Deputaților, for decizional, un proiect de lege care prevede că asigurații pentru care nu se dispune măsura carantinei sau a izolării au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru supravegherea şi îngrijirea copilului în vârstă de până la 18 ani aflat în carantină sau izolare. Indemnizațiile se acordă pe baza certificatului de concediu medical eliberat de medicul curant sau, după caz, de medicul de familie care a luat în evidenţă şi a monitorizat aceste persoane, pentru o perioadă stabilită în funcţie de evoluţia bolii şi durata monitorizării, iar durata de acordare a indemnizațiilor este corespunzătoare numărului de zile calendaristice aferente duratei concediului medical. Cuantumul brut al indemnizaţiei este 100% din baza de calcul şi se suportă integral din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate”, a explicat deputatul PNL Diana Morar.

Sursa citată a adăugat că legea se aplică și în afara perioadei de pandemie.

Legea se aplică și pentru copiii aflați în carantină sau izolare din cauza unei suspiciuni asupra unei boli infectocontagioase exceptând Covid-19, deci se aplică și în afara perioadei de pandemie”, a mai spus parlamentarul liberal.