Percheziții în Bistrița-Năsăud și alte 15 județe, într-un dosar de evaziune fiscală

 

Poliţiştii din Mureş, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, efectuează la această oră, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, 140 de percheziţii, în 16 judeţe, la sediile unor firme, a unei instituţii publice şi la domiciliile unor persoane bănuite de evaziune fiscală. Printre județele vizate se află și Bistrița-Năsăud.

La această oră, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, efectuează 140 de percheziţii în judeţele Mureş, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Cluj, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Maramureş, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu şi Vâlcea, într-un dosar de evaziune fiscală.

Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2017 -2019, reprezentanţii unor societăţi comerciale din Mureş şi Braşov, având ca obiect de activitate construcţii, ar fi valorificat deşeuri feroase şi neferoase provenite din demolarea unor imobile şi ar fi construit hale metalice fără documente legale. 
De asemenea, ar fi efectuat operaţiuni comerciale cu animale vii fără a fi înregistrate în contabilitate şi fără respectarea documentelor privind trasabilitatea acestora”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție al județului Mureș.

La percheziţii participă şi poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Cluj, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Maramureş, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu şi Vâlcea, precum şi luptători din cadrul Serviciilor pentru Acţiuni Speciale.

Au fost puse în executare 10 mandate de aducere faţă de persoanele bănuite de săvârşirea infracţiunilor.