Peste 12.000 de tichete sociale educaționale, distribuite unor copii din județ

Peste 12.000 de tichete sociale educaționale au fost distribuite până acum unor copii din Bistrița-Năsăud, informează Inspectoratul Școlar Județean.

Șeful IȘJ Bistrița-Năsăud, Cristian Nicula, precizează că tichetele sociale pentru sprijin educaţional au o valoare de 500 lei/copil și se acordă într-o tranșă unică.

Beneficiază de aceste măsuri de sprijin educațional:

  • copiii din învățământul de stat preșcolar care îndeplinesc condițiile pentru obținerea sprijinului educațional acordat copiilor din familie defavorizate, conform Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, cu modificările şi completările ulterioar; 
  • elevii din ciclul primar și gimnazial înscriși în unități de învățământ de stat, care îndeplinesc criteriile de venit stabilite în Programul național de rechizite școlare, conform Ordonanţei Guvernului nr. 33/2001 privind acordarea de rechizite școlare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 126/2002, respectiv care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară.

Tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional pot fi utilizate exclusiv pentru cumpărarea de rechizite și articole de vestimentaţie necesare frecventării şcolii şi grădiniţei. 

Nu sunt permise operațiuni de retragere de numerar sau preschimbare în numerar a celor 500 de lei și utilizarea lor în alte scopuri. 

Pot fi folosite doar pe teritoriul României, doar în unitățile afiliate. Nu se poate emite restul banilor în cash, la unitățile de unde se achiziționează rechizitele /articolele de vestimentație necesare frecventării școlii și grădiniței. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *