Peste 200 de angajați ai unei companii din Beclean vor fi disponibilizați

Peste 200 de angajați ai companiei Dan Steel din orașul Beclean vor rămâne fără locuri de muncă, după ce societatea a intrat în faliment.

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistrița-Năsăud a primit o notificare cu privire la concedierile colective de personal.

Compania este în procedură de faliment. A fost preluată de o firmă de lichidare din județul Cluj, care ne-a anunțat luna trecută cu privire la procesul de reorganizare și de încetare a contractelor de muncă. Compania are un număr total de 253 de angajați, contractele urmând să înceteze în cazul a 208 dintre ei. AJOFM Bistrița-Năsăud a efectuat servicii de preconcediere pentru angajații care urmează să fie disponibilizați. Sunt firme care doresc să îi angajeze și deja i-au și contactat. Noi i-am invitat să participe și la Bursa generală a locurilor de muncă pe care o organizăm la data de 20 mai, la Hotel Bistrița”, a declarat Maria Roman, consilier în cadrul AJOFM Bistrița-Năsăud.

Cele 208 persoane care vor fi disponibilizate se află momentan în preaviz, contractele lor de muncă urmând să înceteze la începutul săptămânii viitoare.

Producătorul de sârmă Dan Steel Beclean a intrat în insolvență în iunie 2020 cu datorii totale care depășeau 30 milioane euro. În luna martie a acestui an, Tribunalul Bistriţa-Năsăud a pronuntaț falimentul companiei.