Peste 600 de candidați susțin examenul de Titularizare. Sunt amenajate două centre de concurs în Bistrița

Peste 600 de candidați din județul Bistrița-Năsăud vor susține miercuri, 12 iulie, proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar, sesiunea 2023.

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud, examenul de Titularizare se va desfășura în două centre amenajate în Bistrița – la Școala Gimnazială Nr. 1 și la Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare”.

Intrarea în sala de examen pe bază de buletin/carte/adeverinţă de identitate sau paşaport, în mod excepțional și pe baza permisului de conducere sau a cărții de alegător, începând cu ora 7:00 și cel târziu până la ora 8:00.

Concursul naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învăţământ preuniversitar, sesiunea 2023, constă în susținerea unei probe scrise. Proba are o durată de 4 ore, cu posibilitatea prelungirii cu 1-2 ore în anumite situaţii speciale (pentru candidații nevăzători, ambliopi sau cu anumite deficiențe de vedere ori în situația în care susținerea acesteia implică dictarea conținutului de către un candidat cu anumite deficiențe, către un profesor asistent, de altă specialitate decât cea la care se desfășoară proba respectivă).

Primele rezultate la proba scrisă vor fi afișate în data de 18 iulie, la sediul IȘJ Bistrița-Năsăud şi pe site-ul dedicat. Contestaţiile se depun în data de 18 iulie, după afişarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv în data de 19 iulie, până la ora 12:00.

Rezultatele finale se afişează în data de 26 iulie.

Pentru a obţine statutul de titular (angajarea pe perioadă nedeterminată), candidații trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) la proba scrisă. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) la proba scrisă.

Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, va fi realizată în ședințele publice de repartizare organizate de inspectoratele şcolare în zilele de 27 și 28 iulie.

Cadrul normativ care reglementează organizarea şi desfăşurarea concursului naţional de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar 2023, precum şi programele specifice pentru concurs sunt disponibile aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *