Pieton accidentat de o mașină pe DN 17C, la Dumitra. Victima e în stare gravă

Un bărbat a fost grav rănit în urma unui accident produs sâmbătă pe DN 17C, în localitatea Dumitra, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

”Astăzi, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Năsăud au fost direcționați la un eveniment semnalat pe Drumul Național 17C, în Dumitra. La locul evenimentului polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani din Dumitra a accidentat un bărbat de 51 de ani din aceeași localitate, care se deplasa în calitate de pieton. În urma accidentului pietonul a fost rănit, necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate la spital. Acesta nu a putut fi testat cu privire la consumul de alcool, urmând să-i fie recoltate mostre biologice. Testarea cu aparatul etilotest a șoferului a indicat un rezultat negativ. Totodată, în urma testării șoferului cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, tânărul fiind condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, a transmis Poliția.

Victima accidentului rutier a fost preluată de un echipaj SMURD și transportată la spital.

Echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD a preluat de la locul solicitării un bărbat cu traumatism cranian sever și multiple alte traumatisme. După stabilizare, victima a fost intubată și evacuată (în stare gravă) la UPU SMURD Bistrița“, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Polițiștii rutieri au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs accidentul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!