Poliția a aplicat amenzi de circa 35.000 de lei în weekend; peste 180 de șoferi, controlați

La finele săptămânii trecute, polițiștii din Bistrița-Năsăud au desfășurat o serie de acțiuni în trafic, cu scopul prevenirii și combaterii comportamentului agresiv la volan și a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave.

Astfel, polițiștii au efectuat verificări în mai multe filtre, instituite pe principalele artere rutiere din județ. Totodată, pentru depistarea celor care conduc sub influența alcoolului, au fost efectuate testări cu aparatele etilotest.

La activități au participat polițiștii Serviciului Rutier și cei din cadrul Polițiilor orășenești Năsăud și Beclean, iar pentru neregulile constatate în trafic au fost aplicate 76 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de aproape 35.000 de lei.

Ca măsuri complementare, polițiștii au dispus reținerea a 17 permise de conducere, pentru nerespectarea regimului legal de viteză și conducerea sub influența alcoolului și retragerea a 4 certificate de înmatriculare.

În cadrul acțiunilor, oamenii legii au controlat peste 180 de șoferi și autoturisme.

Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud precizează că toate activitățile polițiștilor au un rol preventiv și că scopul lor este creșterea gradului de siguranță rutieră prin identificarea acelor șoferi care nu respectă normele rutiere devenind astfel un pericol pentru siguranța traficului rutier.

Acțiuni similare sunt desfășurate zilnic de polițiștii din Bistrița-Năsăud.