Polițiștii au dat aproape 800 de sancțiuni în minivacanța de 1 Decembrie și au reținut peste 40 de permise de conducere

În perioada minivacanței de 1 Decembrie, polițiștii bistrițeni au aplicat aproape 800 de amenzi, valoarea totală a acestora depășind 200.000 de lei. De asemenea, oamenii legii au reținut peste 40 de permise de conducere.

Într-un comunicat de presă, Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud precizează: ”în perioada 29 noiembrie – 3 decembrie, polițiști au acționat pe principalele artere din județ, în zonele de agrement și în localitățile și zonele unde a fost preconizat un aflux mare de persoane, precum deschiderea unor târguri de Crăciun și alte manifestări publice. În contextul minivacanței, polițiștii au acordat atenție și laturii preventive, desfășurând activități de informare cu privire la modificările legislative ale codului rutier”.

Echipajele poliției rutiere care au acționat pe raza întregului județ au avut ca principal obiectiv asigurarea desfășurării traficului în condiții optime și de siguranță. S-a asigurat fluidizarea tronsoanelor intens circulate și depistarea acelor conducători auto care pun în pericol siguranța traficului rutier prin nerespectarea regimului legal de viteză sau prin conducerea sub influența alcoolului sau a drogurilor.

În perioada menționată, peste 1.400 de persoane au fost legitimate și peste 1.200 de vehicule au fost verificate. Peste 600 de șoferi au fost testați cu aparatele din dotare fiind înregistrate patru dosare penale cu privire la infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe. Totodată, în urma unor constatări în flagrant delict au fost întocmite două dosare penale pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Unul dintre dosarele penale a fost întocmit pe numele unui bărbat din Dumitrița.

”La data de 1 decembrie, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au depistat, în flagrant delict, un bărbat de 42 de ani din Dumitrița, în timp ce conducea un autovehicul fără a deține permis. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar în urma testării cu aparatul alcooltest, rezultatul a fost de 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cauză fiind întocmit proces verbal de constatare a contravenției, conform OUG 195/2002. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, a precizat IPJ Bistrița-Năsăud.

Tot cu dosar penal s-a ales și un bărbat din Parva.

La data de 2 decembrie, în jurul orei 00.30, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud care desfășurau activități de patrulare pe Drumul Județean 172B, pe raza comunei Parva, au oprit pentru verificări un autoturism, condus de un bărbat de 29 de ani din localitate. Bărbatul a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv, respectiv 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost transportat la spital, în vederea recoltării de probe biologice pentru determinarea alcoolemiei.  La controlul documentelor, bărbatul a prezentat un permis de conducere eliberat de autoritățile din Irlanda, însă în urma verificărilor, acesta nu prezenta elemente de siguranță și particularitate ale unui permis de conducere autentic, existând bănuiala că este contrafăcut. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals”, mai arată Poliția.

Polițiștii au intocmit dosar penal și pe numele unui bărbat din Șieu Măgheruș

La data de 3 decembrie, polițiștii au depistat și oprit în trafic, pentru control, un autoturism care circula pe Drumul Județean 172G, prin Arcalia. La volan a fost identificat un bărbat, de 52 de ani, din Șieu Măgheruș care a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice, în vederea determinării cu exactitate a alcoolemiei. Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean au întocmit dosar penal și continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, mai arată IPJ Bistrița-Năsăud.

Un alt dosar penal a fost întocmit în municipiul Bistrița.

”La data de 2 decembrie, polițiștii Biroului Rutier au depistat și oprit pentru verificări un autovehicul care circula prin municipiul Bistrița, cu viteză peste limita legală. În urma verificărilor, polițiștii l-au identificat pe conducător ca fiind un bărbat de 46 de ani care figura ca având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice până în luna ianuarie 2024. În cazul acestuia, rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier Bistrița, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, adaugă IPJ Bistrița-Năsăud.

Și o femeie din Budacu de Sus s-a ales cu dosar penal.

În după-masa de 2 decembrie, o femeie de 36 de ani din Budacu de Sus a sesizat faptul că a fost implicată într-un accident rutier, soldat cu pagube materiale. Din primele verificări efectuate, accidentul a avut loc la data de 1 decembrie, pe Drumul Comunal 7C, în localitatea Budacu de Sus, iar autoturismul condus de femeie a intrat în coliziune cu un alt autoturism. Imediat după producerea accidentului, aceasta a părăsit locul accidentului. La data de 2 decembrie, femeia a fost testată cu aparatul din dotare, reieșind indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm faptul că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, bărbatul fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe”, se mai precizează în buletinul de presă al Poliției.

Un alt dosar penal a fost întocmit pe numele unui tânăr din Romuli.

”La data de 3 decembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Vizat de comiterea faptei este un tânăr de 19 ani din Romuli care a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 17D, prin localitatea Piatra, pe direcţia de mers Mocod către Chiuza. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost recoltate probe biologice, în vederea determinării alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă de către polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe“, mai menționează IPJ Bistrița-Năsăud.

Pentru neregulile constate în perioada minivacanței, au fost aplicate aproape 800 de sancțiuni contravenționale în cuantum total de peste 214.000 de lei pentru abateri la regimul rutier și cu pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială.

Totodată, ca măsură complementară fost dispusă măsura reținerii a 42 de permise de conducere și a 50 de certificate de înmatriculare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *