Pompierii care au plecat să își ajute colegii din județele Suceava și Botoșani și-au încheiat cu bine misiunea

Trei autospeciale de la Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, încadrate cu patru pompieri militari, au intervenit în sprijinul colegilor din județele Suceava și Botoșani, județe care, alături Iași și Neamț, s-au aflat sub sub avertizare cod roșu de ninsori abundente și viscol. Misiunea pompierilor bistrițeni a ajuns la final și aceștia sunt așteptați să revină acasă.

”Cei patru pompieri militari bistrițeni plt. adj. șef Brendea Dumitru, plt. adj. Galeș Ovidiu, plt. adj. Vărărean Ioan și plt. Sabău Nicolae plecați în sprijinul colegilor de la ISU Suceava și Botoșani pe perioada codului ROȘU de ninsoare au terminat misiunea și se întorc acasă. În cele două zile de misiune, alături de colegii de la ISU Suceava și Botoșani au transportat în siguranță, în localitățile de domiciliu sau la locuințele proprii, cu șenilata, 10 persoane rămase blocate în nămeți, dar și o femeie gravidă care urma să nască”, a precziat ISU Bistrița-Năsăud.