Portofel cu acte, carduri și bani, găsit de jandarmi și predat proprietarului

Un portofel în care se aflau acte, carduri și bani a fost găsit de jandarmi pe o stradă din Bistrița. Aceștia l-au identificat pe proprietarul portofelului și i-au restituit bunul pierdut.

Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud, angajații instituției se aflau într-o acțiune de patrulare când au găsit portofelul. Având în vedere că în interiorul acestuia se afla și cartea de identitate, jandarmii au mers la adresa din buletin pentru a preda portmoneul proprietarului.

Nu pot să cred! Mi-ați găsit portofelul? Cu acte și cu bani cu tot? Nu cred! Tocmai am fost la Poliție și am anunțat că mi le-am pierdut. Chiar voi le-ați găsit? Nu credeam că îmi voi mai putea recupera nici actele, darămite banii. Mulțumesc frumos! Sunt profund recunoscător pentru gestul vostru!” – aceasta a fost reacția bărbatului din municipiul Bistrița în momentul în care jandarmii i-au bătut la ușă pentru a-i înapoia portmoneul pierdut în cursul zilei de luni.

Când a verificat portmoneul, bărbatul a fost uimit de faptul că acesta avea absolut toate actele, cardurile de la diferite bănci, inclusiv cardul eliberat de Casa de Asigurări de Sănătate și le-a împărtășit jandarmilor că a fost plecat inclusiv la Poliție să declare pierderea”, a precizat Georgeta Cășvan, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bistrița-Năsăud.

Impresionat de gestul jandarmilor, bărbatul le-a mulțumit și a recunoscut că nu mai spera să-l recupereze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *