FOTO: Deputatul Daniel Suciu, la discuții cu ambasadorul Argentinei în România. Vezi ce i-a transmis!

Deputatul bistrițean Daniel Suciu, președinte al grupului de prietenie cu Argentina, a purtat astăzi discuții cu ambasadorul Argentinei în România, Felipe Alvarez de Toledo, prilej cu care i-a lansat acestuia invitația de a efectua o vizită și în județul nostru, pentru a face cunoștință cu tradițiile și obiceiurile de pe meleagurile bistrițene.

E a opta țară ca mărime din lume, țara celebrilor gaucho, a tangoului și a fotbaliștilor de geniu. Am avut astăzi o primă întâlnire cu ES Ambasadorul Argentinei în România, Felipe Alvarez de Toledo, în calitatea mea de președinte al grupului de prietenie cu această țară. Pe lângă discuțiile aplicate despre posibilitățile de dezvoltare a relațiilor economice între cele două țări, i-am lansat și invitația de a vizita județul nostru, invitație întărită și cu un album de prezentare al locurilor noastre natale. Ne-am bucurat de o discuție caldă, între spirite latine, cum a apreciat excelența sa și ne-am exprimat încrederea că între cele două națiuni posibilitățile de colaborare vor fi mult mai bine exploatate pe viitor” a declarat Daniel Suciu.

În plus, deputatul bistrițean s-a declarat suporterul argenitinenilor la ediția de anul acesta a mondialului din Rusia, în condițiile în care România nu s-a calificat la această ediție a Campionatlui Mondial de Fotbal. 

SURSA: Facebook – Daniel Suciu