Prezidențiale2025/ Procesul de votare în județul Bistrița-Năsăud se desfășoară în condiții normale

Procesul de votare pentru alegerile prezidențiale se desfășoară în condiții normale în județul Bistrița-Năsăud, informează Inspectoratul de Poliție Județean.

Nu au fost înregistrate incidente deosebite din perspectiva atribuțiilor Ministerului Afacerilor Interne. Până la această oră, în județul Bistrița-Năsăud a fost sesizat un singur posibil incident în legătură cu procesul electoral, care a fost trimis spre competentă soluționare către Autoritatea Electorală Permanentă”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

În continuare, efectivele Ministerului Afacerilor Interne din județul Bistrița-Năsăud vor acționa pentru menținerea unui climat de siguranță publică, cu un accent deosebit în zona secțiilor de votare. Misiunile au ca scop principal asigurarea desfășurării procesului electoral în condiții de legalitate, ordine și siguranță pentru toți cetățenii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!