Prezidențiale2025/ Poliția: Nu au fost înregistrate incidente electorale sau alte evenimente deosebite

Procesul de votare în județul Bistrița-Năsăud se desfășoară în condiții normale, până în prezent nefiind înregistrate incidente electorale, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean.

De la începerea procesului de vot în secțiile de votare din județul Bistrița-Năsăud, nu au fost înregistrate incidente electorale sau alte evenimente deosebite, din punct de vedere al atribuțiilor structurilor județene ale Ministerului Afacerilor Interne. Pentru orele următoare, efectivele județene ale MAI vor continua misiunile de menținere a siguranței publice la nivelul întregului județ, cu precădere în zona secțiilor de votare, pentru ca procesul de vot să decurgă fără probleme. O atenție deosebită va fi acordată soluționării cu celeritate a tuturor sesizărilor care au legătură cu alegerile”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Prezența la vot în Bistrița-Năsăud se apropie de 30 de procente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!