Primăria Bistrița a DEMOLAT prima clădire amplasată ILEGAL pe domeniul public în spatele Restaurantului Bistrița.
Acțiunea a avut loc în această dimineață și a vizat o magazie! În zilele viitoare, celelalte magazii din aceeași zonă vor fi puse la pământ și spațiul va fi eliberat pentru un acces mai facil către parcarea din apropiere!
“Am început demolarea primei cladiri amplasate ilegal pe domeniul PUBLIC. Încet-încet vom elibera orașul de astfel de cladiri.” – a transmis primarul Gabriel Lazany.
Apel către cetățeni: să transmită poze cu situații similare! Se fac verificări și se DEMOLEAZĂ dacă-s ILEGALE!
În cadrul unei emisiuni la AS-TV, primarul Bistrița a transmis o solicitare către cetățeni, prin care-i roagă să se implice în aceste acțiuni și să comunice instituției zonele cu clădiri amplasate pe domeniul public (magazii, garaje) pentru a face verificări și a le DEMOLA, acolo unde este cazul!




Acțiunea de forță a fost transmisă pe pagina de facebook a primarului Lazany și a adunat peste 10.000 de vizualizări într-o oră de la postare!
