Primăria Bistrița a lansat în consultare publică proiectul de buget pe anul 2025. Ce investiții propune

Primăria Bistrita a inițiat procedura de consultare publică cu privire la proiectul de buget al municipiului pe anul 2025, acesta urmând să fie supus dezbaterii și aprobării în ședința de luna viitoare a Consiliului Local.

Proiectul de buget al municipiului Bistrița pe anul 2025 este publicat pe pagina de internet a Primăriei Bistrița.

Potrivit municipalității, bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2025 este orientat către implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene nerambursabile, către demararea unor proiecte noi de investiții, dar și către identificarea de surse alternative de finanțare pentru proiecte de dezvoltare locală, către asigurarea accesului cetățenilor la servicii publice eficiente și către susținerea educației și sportului.

Este un buget axat spre dezvoltarea municipiului, iar procentul cel mai mare din cheltuieli este alocat investițiilor, fondurile europene fiind sursa principală de finanțare a proiectelor de dezvoltare”, precizează administrația locală.

Veniturile pentru anul 2025 sunt estimate la 584.304.000 lei, în vreme ce cheltuielile estimate se ridică la 632.995.000 lei.

În ceea ce priveşte investiţiile pe care se va concentra Primăria Bistriţa în acest an, în Programul de investiții sunt cuprinse, printre altele, obiective care vizează amenajarea de noi parcări, construirea de blocuri sociale, reabilitarea şi modernizarea unor unităţi de învăţământ, creşterea eficienţei energetice a unor blocuri de locuinţe și a unor clădiri publice, reabilitarea și modernizarea unor străzi din oraș și localitățile componente, modernizarea unor spații de joacă sau achiziția Stadionului Jean Pădureanu.

În perioada 28 februarie – 15 martie, persoanele interesate pot trimite sesizări, observații, puncte de vedere legate de proiect la adresa de email: primaria@primariabistrita.ro sau pot înregistra adrese scrise la Centrul de relații cu publicul – Primăria municipiului Bistrita, str. Gheorghe Sincai nr. 2.

După expirarea termenului legal prevăzut pentru consultare publică, proiectul de buget local va fi supus votului Consiliului Local Bistrița.

Documentul, care cuprinde și programul de investiții pe anul în curs, poate fi consultat AICI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!