Primăria Bistrița a publicat un raport cu privire la stadiul lucrărilor de pe șantierele deschise în oraș

FOTO: arhivă

Primăria Bistrița a publicat, luni, un raport cu privire la  privind stadiul lucrărilor de pe șantierele deschise în oraș.

Raportul a fost publicat atât pe pagina de internet a municipalității, cât și pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Bistrița și prezintă atât stadiul lucrărilor și procentul de execuție, cât și graficul privind intervențiile programate a fi executate în perioada viitoare.

Primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, a anunțat încă de la finele anului trecut că municipalitatea va publica rapoarte cu privire la modul în care se derulează investițiile publice în oraș.

”Începând de anul viitor, pentru ca toți bistrițenii să fie informați, vom publica, bilunar, raportul investițiilor, adică vom prezenta ce se întâmplă pe fiecare șantier în parte. Este o modalitate prin care vom transparentiza și mai mult ceea ce se întâmplă în plan investițional. Oamenii vor vedea care este dinamica activității pe șantiere și este o modalitate, repet, prin care publicul va putea fi mult mai bine informat, iar societățile comerciale – cele care se află în raporturi comerciale cu Primăria Bistrița – vor ști că există o monitorizare publică mai bună a modului în care își respectă angajamentele”, a spus primarul Ioan Turc.

În prezent, în municipiul Bistrița se derulează lucrări pe mai multe proiecte finanțate din fonduri europene, orașul fiind în plin șantier.