Primăria Bistrița caută personal pentru curăţarea malurilor apelor

Primăria Bistriţa caută să închirieze personal care să efectueze lucrări de curăţare a malurilor râului Bistriţa, a pârâurilor şi a şanţurilor de gardă.

Potrivit unui anunţ postat de Direcția de Servicii Publice din cadrul Primăriei Bistrița, municipalitatea este dispusă să plătească pentru acest serviciu peste 144.000 de lei, fără TVA.

Închirierea personalului pentru curăţenie se va face prin achiziţie directă, data limită de trimitere a ofertelor fiind 18 aprilie.

Lucrările de curăţare a malurilor râului Bistrița, a pârâurilor și a șanțurilor de gardă ar urma să se desfăşoare timp de 80 de zile lucrătoare, în perioada mai-august.

Luna trecută, primarul Ioan Turc s-a arătat revoltat de felul în care arată malurile Bistriței, pe toată lungimea pe care râul o străbate prin municipiu.

În 24 martie, circa 400 de angajați ai Primăriei Bistrița au participat la o acțiune de ecologizare în oraș, cu accent pe malurile râului Bistrița.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *