Primăria Bistrița face demersuri pentru identificarea imobilelor care ar putea beneficia de intervenții de restaurare

Primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, și specialiști din cadrul Primăriei Bistrița au efectuat o vizită în zona centrală a orașului, încercând să identifice imobilele care urmează să constituie obiectul unor intervenții de restaurare.

Într-o primă etapă, au fost evaluate imobilele din Piața Centrală și de pe Pietonalul Liviu Rebreanu, ce pot constitui obiectul unui caiet de sarcini pentru un studiu integrat. Intenția este de a depune un proiect pe componenta „regenerare urbană”, echilibrat din punct de vedere estetic, eficient în ceea ce privește starea clădirilor degradate, respectând cu rigoare normele care se impun, fiind vorba de intervenții la monumente istorice. Intervențiile principale pe care le avem în vedere constau în reparații la acoperiș, refațadizare cu schimbarea tâmplăriei (ferestre, uși, porți), iar pentru elaborarea proiectului ne vom consulta cu reprezentanți ai Ordinului Arhitecților și ai Direcției Județene pentru Cultură Bistrița-Năsăud”, a explicat primarul Ioan Turc.

Reamintim că edilul Bistriței a purtat discuții cu ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, pe această temă și i-a solicitat ca, în Programul Operaţional Regional (POR), pe componenta de „Regenerare urbană”, să fie prevăzute sume care să se poată constitui în granturi pentru reabilitarea caselor din centrul istoric.

Totodată, Ioan Turc afirmă că municipalitatea analizează posibilitatea de a acorda împrumuturi proprietarilor caselor din centrul vechi pentru ca aceștia să le poată reabilita.