Primăria Bistrița va încheia un parteneriat cu o asociație din Germania pentru a îmbunătăți condițiile din adăpostul pentru câinii fără stăpân

Primăria Bistrița intenționează să încheie un parteneriat cu o asociație din Germania, cu scopul de a îmbunătăți condițiile din adăpostul pentru câinii fără stăpân, a anunțat primarul Ioan Turc.

Adăpostul pentru câini fără stăpân al Primăriei Bistrița, de pe strada Simpozionului, nr. 2, găzduiește momentan 120 de patrupede, microcipate și sterilizate odată ce au fost preluate. În vederea modernizării și îmbunătățirii condițiilor actuale, municipalitatea va semna un acord de parteneriat cu asociația germană Ein Herz Fur Streuner e.V., care va asigura, pentru 10 ani (cu posibilitatea prelungirii), gestionarea adăpostului de câini comunitari din Bistrița. Aceasta va presupune: hrana, vaccinarea antirabică și polivalentă, microciparea, sterilizarea și deparazitarea animalelor, plus toate tratamentele medicale, carnetele de sănătate și pașapoartele necesare în caz de adopție externă. De asemenea, asociația parteneră va plăti salariul medicului veterinar și al personalului selectat pentru a deservi adăpostul, dar și întreținerea și modernizarea spațiilor, plus costurile campaniilor de informare și sterilizare a câinlor cu proprietari de pe raza municipiului”, a precizat primarul Ioan Turc.

Sursa citată precizează că adăpostul va fi deschis de luni până vineri câte 6 ore pe zi (de la 9:00 la 15:00), iar sâmbătă şi duminică, 5 ore/zi (de la 9:00 la14:00 ), cu posibilitatea vizitării de către publicul larg.

Administrația locală ar urma să asigure plata utilităților (electricitate, internet, apă curentă, canalizare, vidanjare, servicii de salubritate), dar și capturarea câinilor fără stăpân de pe raza municipiului, în limita capacității adăpostului, cu precizarea că va fi interzisă eutanasierea câinlor sănătoși.

”Acordul de parteneriat va respecta cadrul legal în domeniu, iar patrupedele vor avea în adăpostul de la Bistrița condiții mai bune până la găsirea unui stăpân, fiind încurajate adopții atât în ţară, cât şi în străinătate”, a mai completat primarul.