Primarul Ioan Turc: Am dat startul lucrărilor la prima parcare etajată din Bistrița!

Au început lucrările la prima parcare etajată din Bistrița, anunță primarul Ioan Turc.

O investiție a municipalității de 5,7 milioane lei, care prevede construirea pe strada Ion Minulescu a unei parcări etajate în regim demisol plus parter, vine în sprijinul celor care locuiesc în acest areal cu deficit de locuri de parcare. Aleile de acces la blocuri și parcările existente în zona Ion Minulescu adiacentă cu C.R. Vivu urmează să fie reamenajate. În momentul de față, aici sunt 43 de locuri de parcare la sol, iar prin realizarea noului obiectiv se va asigura un număr de 88 locuri de parcare (incluzând și amenajarea unor locuri de parcare pentru persoane cu dizabilități), care să deservească parcarea autovehiculelor rezidenților și vizitatorilor ocazionali. Aici va exista și o stație cu două posturi de încărcare pentru autovehicule electrice”, a precizat primarul Ioan Turc.

Suprafața totală a terenului este de 1.800 metri pătrați și va include amenajarea cu spații verzi, alei pietonale, corpuri de iluminat și mobilier urban. Parcarea propriu-zisă va avea suprafața construită la sol de 1028,8 metri pătrați.

Potrivit primarului, în curând vor începe lucrările și la parcarea etajată de pe Aleea Pandurilor din zona Vasile Lupu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *