Primarul Ioan Turc, clarificări după ce au existat sesizări cu privire la măsurile de protecție din unele secții de votare

Primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, a oferit o serie de clarificări cu privire la măsurile pe care administrația locală le-a luat pentru a asigura buna desfășurare a procesului electoral pentru alegerile parlamentare. Aceste precizări au venit întrucât au existat o serie de sesizări cu privire la lipsa unor substanțe pentru dezinfectarea suprafețelor din secțiile de votare.

”În legătură cu unele sesizări privind situația măsurilor de protecție sanitară din secțiile de votare, precizez următoarele:

  • Toate secțiile au fost în prealabil dezinfectate cu virucid de către angajați ai municipalității, conform normelor în vigoare;
  • Pentru fiecare secție, au fost puse la dispoziție mănuși de unică folosință, măști și dezinfectant pentru mâini;
  • Suplimentar, prin Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență, toate secțiile de votare au primit și alcool sanitar, cu care, dacă se consideră necesar, pot fi dezinfectate și suprafețele.

În aceste condiții, apreciez că procesul electoral se desfășoară fără niciun fel de riscuri sanitare”, a transmis primarul Ioan Turc.

De asemenea, Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud a precizat că la nivel județean, pentru desfășurarea procesului electoral în condiții de siguranță sanitară, au fost distribuite o mie de flacoane de 1 litru de dezinfectant pentru mâini, 700 de cutii a câte 100 de mănuși și 190.000 de măști.

Autoritățile reamintescă că respectarea măsurilor de distanțare fizică și folosirea materialelor de protecție în cadrul secțiilor de votare asigură un mediu sigur din punct de vedere al sănătății.