FOTO: Principele Nicolae al României, în mijlocul elevilor de la două unități de învățământ din Bistrița

FOTO: Roland Suciu

Principele Nicolae al României a efectuat, joi, o vizită în municipiul Bistrița, cu scopul de a prezenta proiectul “Istoria Regalității în Școli”. Cu acest prilej, Principele a fost prezent în mijlocul elevilor de la Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” și de la Liceul de Muzică ”Tudor Jarda”, cărora le-a ”predat” o adevărată lecție de istorie.

Uneori orele de istorie se desfășoară într-un alt spațiu decât cel convențional. Profesor pentru două ore la Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” Bistrița, Principele Nicolae al României le-a predat elevilor din ciclul liceal o lecție despre naturalețe și a răspuns la întrebările acestora despre trecut, despre prezent și despre viitor. Nu s-au dat note, dar cu siguranță, pentru mulți dintre participanți întâlnirea aceasta a fost un bun context de învățare”, a transmis conducerea Colegiului Național ”Liviu Rebreanu”.

Alteța Sa Regală, Principele Nicolae al României, la Liceul de Muzică „Tudor Jarda” din Bistrița. O discuție despre viață la ora de religie, de istorie, de limba italiană sau limba engleză deoarece la întâlnire au participat atât elevi, cât și profesori ai școlii. Am avut ocazia să conversăm și să vedem obiecte din Casa Regală a României (fotografii, medalii, albume, etc.). Activitatea a fost coordonată de prof. Florin Bojor“, a transmis și conducerea Liceului de Muzică ”Tudor Jarda” Bistrița.

Tot cu ocazia prezentării proiectului “Istoria Regalității în Școli”, la Palatul Culturii din Bistrița a avut loc și proiecția filmului documentar “Regele Mihai, Drumul Către Casă”.

Seară regală la Bistrița! În prezența principelui Nicolae, la Palatul Culturii a avut loc un eveniment deosebit: proiecția documentarului “Regele Mihai: Drumul către casă”, realizat în 2021, la sărbătorirea a 100 de ani de la naşterea regelui Mihai I al României. Spectatorii au putut viziona interviuri cu familia regală, consilieri și prieteni apropiați ai regelui, dar și un interviu cu soțul reginei Elisabeta a II-a, prințul Philip. Totodată, documentarul a prezentat înregistrări din arhiva de familie filmate chiar de regele Mihai, documente desecretizate din arhivele Securității și CIA, precum și relatări ale istoricilor occidentali și români. Merită menționat și faptul că Asociația Principele Nicolae a ajuns la Bistrița cu proiectul “Istoria Regalității în școli”, elevi bistrițeni având astăzi șansa de a se întâlni cu principele Nicolae și de a lua un contact mai apropiat cu reperele trecutului monarhic al României”, a precizat primarul Ioan Turc.

Pe parcursul zilei de vineri, Principele Nicolae este așteptat să ajungă și la Rodna, pentru a prezenta și aici proiectul “Istoria Regalităţii în Şcoli”, care este derulat de Asociația Principele Nicolae.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *