Procesiunea de Florii, pe 8 aprilie la Bistrița

Pe data de 8 aprilie, la Bistrița va avea loc Procesiunea de Florii.

”Cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, va avea loc Procesiunia de Florii, în sâmbăta de Florii, 8 aprilie 2023, începând cu orele 17, la biserica cu hramul ”Sfinții Trei Ierarhi ” de pe strada Alexandru Odobescu, unde Înaltpreasfințitul va binecuvânta ramurile de salcie care vor fi oferite credincioșilor”, a precizat preotul Emanuel Vidican.

Procesiunea religioasă se va desfășura pe următorul traseu: strada Alexandru Odobescu, Bulevardul Republicii, Piața Petru Rares, Piața Unirii – Protopopiatul Ortodox Bistrița. După procesiune, de la ora 18:00, la Biserica de la ”Corona”, se va oficia slujba Vecerniei.

”Această manifestare duhovnicească ne aduce aminte de drumul pe care L-a parcurs Mântuitorul nostru Iisus Hristos din Betania la Ierusalim, înainte cu o săptămână de Pătimirile și Învierea Sa din morți”, mai spus Emanuel Vidican.

Pe timpul procesiunii, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei va fi însoțit de preoți, diaconi, călugări și credincioși cu ramuri de salcie în mâini.

Bistrițenii sunt invitați să participe în număr mare la această manifestare religioasă.