Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

FOTO: Cornel Ciocan

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a dat publicității prognoza pentru următoarele două săptămâni (intervalul 5 – 18 februarie).

Potrivit meteorologilor, în Transilvania, ”vremea va fi deosebit de caldă în intervalul 5-12 februarie, când se vor înregistra valori medii ale maximelor cuprinse între 9 și 16 grade. Ulterior zilei de 12 februarie, vremea va intra într-un proces de răcire, urmând astfel ca până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni de prognoză, maximele să scadă până spre valori medii în jurul a 2 grade. Valorile medii ale minimelor vor fi mai ridicate decât normele climatologice ale acestei perioade în intervalul 5-13 februarie și vor fi cuprinse între 1 și 4 grade, apoi vor scădea treptat până la sfârșitul intervalului de prognoză, până spre -5…-4 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată în primele două zile ale intervalului, apoi din nou începând cu data 13 februarie”.

La munte, ”vremea va fi deosebit de caldă în intervalul 5-12 februarie, când valorile medii ale maximelor se vor încadra între 3 și 8 grade, iar cele ale minimelor între -2 și 2 grade. Ulterior zilei de 12 februarie, vremea va intra într-un proces de răcire, astfel încât până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni de prognoză, maximele vor scădea spre valori medii de 4 grade, iar minimele până în jurul a -10 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată la începutul intervalului, apoi din nou începând cu data de 12 februarie”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *