Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

FOTO: Cornel Ciocan

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a dat publicității prognoza pentru următoarele două săptămâni (intervalul 17 februarie – 2 martie).

Potrivit meteorologilor, în Transilvania, ”în prima săptămână, media temperaturilor maxime se va situa în jurul valorii de 0 grade. Ulterior, se poate remarca o creștere semnificativă a maximelor termice (23-26 februarie), astfel încât media acestora va atinge aproximativ 10 grade, iar această valoare se va menține până spre finalul celei de-a doua săptămâni de referință. Din perspectiva temperaturilor nocturne se poate evidenția o scădere a acestora în primele zile, astfel că, mediat, în perioada 20-24 februarie se vor înregistra -13…-12 grade. După aceasta, media minimelor termice va crește de la o zi la alta, astfel că, până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni, vor fi -2…-1 grad. Va ninge, în general slab cantitativ, până în data de 19 februarie, apoi probabilitatea de precipitații va crește în perioada 27 februarie – 2 martie”.

La munte, ”până în jurul datei de 24 februarie, vremea va fi deosebit de rece în cursul zilelor, cu temperaturi maxime medii de -8…-4 grade și geroasă în timpul nopților, când media minimelor va fi de -16…-12 grade. După aceasta, valorile termice vor fi în creștere treptată, iar în ultimele zile ale lui februarie și în primele zile ale lunii martie se vor apropia de cele normale, media maximelor va fi de 2…4 grade, iar cea a minimelor de -6…-4 grade. În primele trei zile temporar va ninge slab în majoritatea masivelor, iar spre finalul intervalului (27 februarie – 2 martie) vor fi posibile precipitații mixte. În rest probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi redusă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!