Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a dat publicității prognoza pentru următoarele două săptămâni (intervalul 30 octombrie – 12 noiembrie), care arată că vremea se menţine, în general, caldă în prima parte a lunii noiembrie.
Potrivit meteorologilor, în Transilvania, ”în primele două zile din interval, vremea va fi deosebit de caldă, cu o medie a valorilor maxime de 22 de grade și a minimelor de 4…9 grade. Ulterior, deși valorile termice vor fi în general în scădere, vremea va fi în continuare mai caldă decât normalul perioadei, iar până la finalul primei săptămâni mediile valorilor diurne vor oscila între 16 și 19 grade, iar ale celor nocturne între 3 și 9 grade. În a doua săptămână, temperatura aerului va avea tendința să scadă continuu până la medii ale maximelor de 10…11 grade și ale minimelor de 2…3 grade. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată în prima zi a lunii noiembrie și în intervalul 4-12 noiembrie”.
La munte, ”în primele două zile din interval, vremea va fi deosebit de caldă pentru sfârșitul lunii octombrie și se vor înregistra temperaturi maxime, în medie, de 15…16 grade și minime de 5…7 grade. Ulterior, în prima zi din noimebrie, se va resimți o scădere a temperaturilor și vor fi maxime, în medie, în jurul a 8 grade și minime în jurul a 1 grad, urmând ca până la finalul primei săptămâni din noiembrie să se înregistreze maxime, în medie, între 9 și 12 grade și minime între 2 și 6 grade. În a doua săptămână, temperatura aerului va avea tendința să scadă continuu până la medii ale maximelor de 4…6 grade și ale minimelor de -1…3 grade. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată în prima zi a lunii noiembrie și după data de 4 noiembrie”.