Proiectul ‘Rămân acasă!’, în cinci localități din județ. Sprijin pentru copiii aflați în risc de separare de familie

Fundația Hope and Homes for Children România, alături de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud, anunță demararea proiectului ‘Rămân acasă!’, cofinanțat prin Programul de Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027.

Implementat în perioada martie 2025 – februarie 2028, proiectul are o durată de 36 de luni și se desfășoară în cadrul apelului: Servicii comunitare pentru copii și familii în vederea prevenirii separării și susținerii reintegrării în familie a copiilor proveniți din sistemul de protecție specială – Regiuni mai puțin dezvoltate.

Proiectul ‘Rămân acasă!’ are ca obiectiv principal prevenirea separării copiilor de familiile lor și reintegrarea copiilor din sistemul de protecție specială, prin dezvoltarea și furnizarea de servicii comunitare de sprijin dedicate familiilor aflate în situații vulnerabile din județul Bistrița-Năsăud.

Intervențiile vor fi derulate în cinci localități: Budacu de Jos, Dumitrița, Livezile, Prundu Bârgăului , Tiha Bârgăului și vor viza 266 de copii și familiile acestora, cu scopul de a le oferi sprijin social, educațional și psihologic, contribuind astfel la consolidarea mediului familial și prevenirea instituționalizării.

Obiectivele specifice ale proiectului:

  • Facilitarea accesului pentru 266 de copii la servicii de sprijin pentru prevenirea separării de familie și pentru reintegrare familială;
  • Asigurarea furnizării de servicii sociale și comunitare timp de cel puțin 12 luni pe durata proiectului, pentru copiii vizați și familiile acestora.

În cadrul proiectului vor fi promovate măsuri integrate ce abordează cauzele profunde ale separării familiale, în special sărăcia, prin sprijin material, consiliere, educație parentală și asistență personalizată. Proiectul contribuie la reducerea excluziunii sociale și la crearea unui mediu sigur și stabil pentru copii.

Acest demers se aliniază obiectivelor Fondului Social European Plus (FSE+) și urmărește modernizarea sistemului de protecție socială, precum și îmbunătățirea accesului egal la servicii publice esențiale, cu un accent deosebit pe sprijinirea copiilor și a grupurilor vulnerabile.

Valoarea totală a proiectului este de 9.925.367,50 lei.

Prin proiectul ‘Rămân acasă!’, partenerii implicați își propun să ofere un model de intervenție eficient, orientat spre familie și comunitate, contribuind astfel la crearea unui viitor mai bun pentru copiii din județul Bistrița-Năsăud.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!