Protest la Tribunalul Bistrița-Năsăud începând cu 21 iunie; vor fi amânate cauzele, cu excepţia celor urgente

Nemulțumiți de propunerile de modificare a Legii nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor, magistrații Tribunalului Bistrița-Năsăud au decis ca, începând de miercuri, să-și suspende activitatea și să se alăture protestului altor instanțe din țară.

”În contextul modificărilor intempestive aduse proiectului de lege privind modificarea Legii nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor, precum şi iminenta adoptare a acestora, în mod total netransparent şi cu încălcarea gravă a principiului cooperării loiale între puterile statului, fără luarea unor măsuri corelative concrete privind stabilirea volumului de activitate şi redimensionarea schemelor de personal, Adunarea Generală a judecătorilor Tribunalului Bistrița-Năsăud a hotărât aprobarea suspendării activității începând cu data de 21 iunie 2023, precum şi măsurile propuse pe perioada suspendării, respectiv:

  • în perioada suspendării activității vor fi înregistrate şi repartizate toate dosarele primite la instanță, precum şi actele depuse ulterior la dosare, urmând să se efectueze procedura prealabilă și judecarea cauzei doar în dosarele cu caracter urgent stabilite pentru perioada vacanței judecătorești;
  • procedura prealabilă în cauzele care nu sunt urgente, precum şi judecarea acestor cauze, vor fi amânate.

Măsurile vor fi rediscutate în funcție de evoluția ulterioară a proiectului legislativ”, se arată într-un comunicat de presă al Tribunalului Bistrița-Năsăud.

La nivel național, judecătorii și procurorii de la mai multe instanțe și parchete din țară au anunțat că protestează față de intenția Guvernului de a modifica legea pensiilor speciale.

La finalul lunii mai, prim-ministrul de la acea vreme, Nicolae Ciucă, a anunțat că noua lege a pensiilor va crește vârsta de pensionare la 65 de ani pentru militari, diplomați și personalul auxiliar din instanțe. Pentru pensiile speciale, a anunțat că o cotă va fi impozitată cu 30%, iar pensiile magistraților aflate deja în plată vor fi recalculate. Nicolae Ciucă mai preciza la momentul respectiv: “În plus, se va iniția la nivelul guvernului un proiect de lege privind plafonarea veniturilor din pensie pentru magistrați, având în vedere că celelalte pensii de serviciu au veniturile plafonate din septembrie 2017”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *