PSD Bistrița începe ”serialul bâlbelor” din Primărie

Organizația municipală a PSD anunță că va începe ”serialul bâlbelor” din Primăria Bistrița.

”Ciudată rău de tot, chiar păguboasă, este optica administrației Turc, atunci când lăsăm deoparte cuvintele pompoase folosite de edil. Vom începe să exemplificăm în serial aceste bâlbe, pentru că este prea mare diferența între realitatea din oraș și cea prezentată de primărie. Deci: Administrația Turc închide în luna decembrie bulevardul Republicii ca să…pună gazon. Este evident sezonul cel mai nimerit pentru creșterea ierbii. Bineînțeles, lucrarea este gata doar pe jumătate, în buna tradiție a ratării termenelor propuse chiar de domnul Turc. De asemenea, în oglindă, după ce s-a lăudat că avem cel mai mare patinoar din țară, care va funcționa 12 luni pe an, (interesantă apetența pentru mărimi), domnul primar Turc se răzgândește și decide de la sine putere ca acesta să nu funcționeze. Și să facă bani un privat (bravo lui!), iar 750.000 de lei stau pe tușă în așteptarea probabil a verii. În episodul viitor vom vorbi despre altă bâlbă de toată frumusețea, trenulețul Thomas!”, a transmis PSD Bistrița, într-un mesaj postat pe o rețea de socializare.