Deputatul Robert Sighiartău s-a prezentat, duminică dimineața, la urne pentru a își exercita dreptul la vot în primul tur al alegerilor prezidențiale.
La ieșirea de la urne, acesta a declarat: “”Am votat de dimineață, am votat pentru experiență, pentru responsabilitate, pentru bun-simț. Am votat pentru un om care poate să facă față tuturor provocărilor prin care trece România. Aici vorbim de război la graniță, în Ucraina, de război în Orientul Mijlociu, vorbim de o perioadă complicată pentru lumea întreagă și pentru Occident. De aceea am votat pentru un lider care are relații internaționale, care poate fi comandantul forțelor armate, are această experiență și cred că poate să ducă România pe direcția corectă în acest context dificil. Prosperitate și siguranță cred că sunt cuvintele care personalizează cel mai bine opțiunea mea pentru că da, avem nevoie de siguranță în primul rând. Dacă vom avea siguranță, vom avea și prosperitate”.
Deputatul a lansat și un îndemn pentru locuitorii județului Bistrița-Năsăud: ”Îi îndemn pe toți bistrițenii să meargă la vot, să aleagă național și să aleagă nu candidatul perfect, ci omul care este pregătit pentru a ocupa această funcție de președinte al țării”.