Rombat a sărbătorit 45 de ani de existență prin inaugurarea unei noi linii de producție

ROMBAT, cel mai mare producător integrat de baterii auto din România, a marcat 45 de ani de activitate printr-un eveniment special ce a avut loc la sediul companiei din Bistrița. Cu această ocazie, a fost inaugurată oficial o nouă linie de producție, un pas important în direcția dezvoltării tehnologice și a consolidării poziției pe piață.

Sub sloganul ”ROMBAT 45 – un nou început, cu și mai multă energie”, compania a celebrat decenii de performanță românească și a anunțat continuarea investițiilor în inovație și sustenabilitate.

”Am deschis oficial sărbătoarea celor 45 de ani de performanță românească și am marcat acest moment printr-un pas important spre viitor: inaugurarea unei noi linii de producție. Ne-am bucurat și de prezența pilotului român Simone Tempestini, ambasadorul brandului ROMBAT, pe care îl susținem cu mândrie atât în Campionatul Național, cât și în Campionatul European de Raliuri. Simone a susținut mai multe workshop-uri dedicate invitaților noștri, aducând un plus de inspirație și adrenalină evenimentului. Un eveniment despre trecutul care ne onorează și viitorul pe care îl construim cu pasiune”, a transmis compania.

Evenimentul aniversar a reunit parteneri, angajați, colaboratori și invitați speciali, fiind un moment de bilanț, dar și de viziune pentru următoarele decenii de activitate.

Inaugurarea noii linii de producție pentru baterii Heavy Duty destinate vehiculelor de mare tonaj marchează angajamentul Rombat pentru calitate, dar și adaptarea la cerințele viitorului în industria auto.

Compania Rombat, în prezent parte a grupului Metair Investments Ltd, a fost fondată în 1980 la Bistrița, sub numele „Acumulatorul”, și a devenit liderul pieței naționale în 1997. Cu o prezență activă în peste 45 de țări de pe patru continente, Rombat este furnizor constant pentru constructori auto precum Dacia-Renault și Ford.

În cei 45 de ani de activitate, compania a produs peste 51 de milioane de baterii și a investit peste 60 de milioane de euro în tehnologii de producție, energie regenerabilă și soluții inovatoare pentru stocarea energiei. Rombat operează trei unități de producție la Bistrița și un centru dedicat reciclării bateriilor la Copșa Mică (Rebat), contribuind activ la economia circulară și la reducerea amprentei de carbon.

Începând cu 2023, Rombat este cel mai mare prosumator industrial din Transilvania, prin operarea a două parcuri fotovoltaice cu o capacitate totală instalată de 5,2 MW. Strategia actuală a companiei este concentrată pe digitalizare, cercetare aplicată și extinderea portofoliului în zona mobilității electrice, atât pentru clienții B2B, cât și pentru segmentul rezidențial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!