S-a lăsat cu arestări după perchezițiile efectuate de polițiști și procurori DIICOT la persoane suspectate de contrabandă cu arme, braconaj şi trafic de droguri

La începutul acestei săptămâni, poliţiştii şi procurorii DIICOT au efectuat 30 de percheziţii în judeţul Bistriţa-Năsăud, la persoane bănuite de sustragerea sau procurarea ilegală de arme din Spania şi din alte ţări ale Uniunii Europene, introducerea armelor pe teritoriul României, plasarea armelor în circuitul ilegal, trafic de droguri şi abuz în serviciu.

Zeci de arme, mii de cartușe și sute de grame de droguri au fost ridicate în urma perchezițiilor, patru persoane fiind arestate preventiv și alte trei plasate în arest la domiciliu. Față de o altă persoană a fost luată măsura controlului judiciar.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate la data de 12 septembrie, au fost descoperite și indisponibilizate 15 arme letale, provenite în circuitul ilegal, 16 arme letale cu destinația vânătoare, deținute legal, dar cu privire la care există suspiciunea că au fost utilizate la acțiuni de braconaj cinegetic, 13 arme neletale, supuse regimului autorizării, aflate în circuitul ilegal, 2.771 de cartușe pentru arme letale, deținute ilegal, 1 amortizor pentru armă letală și un arc. De asemenea, au fost descoperite și ridicate 34 de kilograme de carne de vânat, 30 de trofee, 500 de grame de pulbere de vânătoare din categoria materiilor explozive, precum și telefoane mobile, înscrisuri cu valoare probatorie și sume de bani. Totodată, au fost găsite două vulpi și o căprioară, care au fost predate administratorului fondului de vânătoare, în vederea eliberării în mediul natural. Pe parcursul anchetei, au mai fost scoase din circuitul ilegal 15 arme letale, dintre care două sustrase din Spania, 61 de cartușe pentru arme letale, precum și 205 grame de cannabis și 1 gram de cocaină”, precizează IPJ Bistrița-Năsăud.

Potrivit anchetatorilor, s-a reținut că, anterior anului 2020, în județul Bistrița Năsăud, șase persoane bănuite ar fi constituit un grup infracțional organizat, la care ar fi aderat pe parcurs și alte persoane, având drept scop principal procurarea ilegală de arme de foc și utilizarea acestora în acțiuni de braconaj cinegetic.

Astfel, ”în perioada noiembrie 2020 – septembrie 2023, membrii grupului ar fi sustras sau procurat ilegal arme de foc din Spania, pe care le-ar fi introdus pe teritoriul României și le-a fi folosit în activități infracționale. Din cercetările efectuate a rezultat că bănuiții ar fi vândut o parte din armele deținute ilegal, iar o altă parte ar fi utilizat-o la partidele de vânătoare neautorizate. Totodată, s-a stabilit că aceștia ar fi procurat și deținut ilegal materii explozive și ar fi confecționat muniție pentru arme letale. În aceeași perioadă, alți membrii ai grupului infracțional organizat ar fi deținut droguri de risc (cannabis) și droguri de mare risc (cocaină) pe care le-ar fi distribuit, fie în cantități mari către alți membrii ai grupului în schimbul unor bunuri de valoare ( un autoturism de teren), fie le-ar fi comercializat în cantități mai mici către consumatori din județ”, mai arată IPJ Bistrița-Năsăud.

La data de 12 septembrie, procurorii DIICOT Biroul Teritorial Bistrița – Năsăud au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a 14 persoane și plasarea sub control judiciar a două persoane.

La data de 13 septembrie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bistrița Năsăud, cu propunerea de arestare preventivă a opt dintre persoanele reținute, pentru 30 de zile. Față de alte șase persoane reținute, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – B.T. Bistrița-Năsăud au dispus măsura controlului judiciar.

La aceeași dată, instanța a dispus arestarea preventivă a patru dintre persoanele bănuite, arestarea la domiciliu pentru trei persoane și măsura controlului judiciar față de o persoană.

Activitățile operative comune au fost desfășurate cu sprijinul EUROPOL, în cadrul unui proiect finanțat prin granturile de valoare redusă EMPACT, privind traficul ilicit, comercializarea și utilizarea armelor, implementat de către Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, cu sprijinul Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – I.G.P.R., în parteneriat cu CITCO-Centro de Inteligencia contra el Terrorismo y el Crimen Organizado din Spania.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *