S-a semnat contractul pentru modernizarea DJ 154, pe traseul DN 17 – Sărata – Mărișelu – Șieu – Șieuț – Monor – limită cu județul Mureș

Undă verde pentru modernizarea DJ 154, pe traseul DN 17 – Sărata – Mărișelu – Șieu – Șieuț – Monor – limită cu județul Mureș! Marți, la sediul Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, în prezența președintelui Emil Radu Moldovan, a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor la acest obiectiv de investiții.

Investițiile pentru dezvoltarea județului Bistrița-Năsăud continuă. În urma unei decizii a Curții de Apel Cluj s-a finalizat licitația pentru DJ 154, Sărata – Mărișelu – Șieu – Șieuț – Monor – Batoș ( județul Mureș), un drum care va fi modernizat integral cu finanțare din bani guvernamentali, prin intermediul Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Vorbim de circa 35 de km de drum”, a spus Emil Radu Moldovan.

În urma procedurii de licitație publică, a fost desemnată câștigătoare asocierea dintre SC Frasinul SRL (lucrări de execuție) și SC Someș Top Grup SRL (lucrări de proiectare), valoarea contractului semnat marți fiind de circa 131,5 milioane lei, aproximativ 26,5 milioane euro.

Emil Radu Moldovan a mai precizat că durata contractului este de 38 de luni, iar termenul de garanție pentru lucrările care vor fi executate va fi de 7 ani.

”În urma discuțiilor pe care le-am avut cu antreprenorul general, dacă toate lucrurile se vor derula normal și nu vom avea foarte mari implicații, această durată de 38 de luni va fi redusă substanțial”, a completat Emil Radu Moldovan.

În proiect sunt prevăzute mai multe tipuri de lucrări, de la construirea unor ziduri de sprijin, la amenajarea șanțurilor, a drumurilor laterale, a căilor de acces către proprietăți, până la amenajarea unor locuri de parcare, a unor stații de autobuz și la reabilitarea unor poduri.

La semnarea contractului pentru execuția lucrărilor au luat parte și primarii comunelor traversate de DJ 154, respectiv primarul comunei Monor, Ioan Cira, primarul comunei Șieu, Ionuț Cifor, primarul comunei Mărișelu, Horia-Călin Petruț, primarul comunei Șieuț, Mihai Ivan, care au mulțumit tuturor celor care s-au implicat pentru ca acest obiectiv de investiții să beneficieze de finanțare.

Pe acest tronson din DJ 154 a mai fost turnat un covor asfaltic în urmă cu 7 ani, în anul 2016, investiția de la acea vreme, în valoare de circa 3 milioane de euro, fiind suportată din bugetul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *