S-au finalizat lucrările la Noua Unitate de Primire a Urgențelor de la SJU Bistrița. Recepția va avea loc sâmbătă

Lucrările la noua Unitate de Primire a Urgențelor (UPU) din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița vor fi recepționate la data de 18 decembrie 2021, a anunțat Consiliul Județean Bistrița-Năsăud.

Prezent într-o emisiune a postului local de televiziune AS-TV, managerul SJU Bistrița, Gabriel Lazany, a precizat că în prezent se fac ultimele pregătiri pentru inaugurarea unității.

Ne pregătim de inaugurarea noii Unități de Primire a Urgențelor. (…) Ca și suprafață, cred că va fi cel mai mare UPU din România. Vechiul UPU își desfășura activitatea pe 356 de metri pătrați. Suprafața nou construită este de 1.400 de metri pătrați, dar cu celelalte suprafețe pe care le mai are UPU – partea de Pediatrie și Computer Tomograf – suprafața va ajunge undeva la 2.000 de metri pătrați”, a explicat Gabriel Lazany.

Noua Unitate de Primire a Urgențelor va fi una modernă, adaptată nevoilor actuale. De asemenea, aceasta va fi dotată cu echipamente medicale de ultimă generație.

Întreaga investiție s-a ridicat la circa două milioane de euro, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene și din bugetul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

La evenimentul programat sâmbătă, 18 decembrie, este așteptat să participe și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, potrivit primarului orașului Beclean, Nicolae Moldova.