Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, prin Secția de Științele Naturii, în parteneriat cu S.C. ICPE Bistrița S.A. și Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, Facultatea de Geografie, Extensia Universitară Bistrița, organizează Salonul de minerale, fosile și geme. Această expoziție cu vânzare va avea loc în perioada 13-15 iunie 2025, în incinta Muzeului Bistrița, zilnic între orele 10:00 și 20:00.
Evenimentul va reuni specialiști în geologie din toată țara, colecționari pasionați și comercianți din orașe precum Satu Mare, Baia Mare, Timișoara, București, Argeș, Bistrița și Sângeorz-Băi.
Vizitatorii de toate vârstele vor avea ocazia să admire și să achiziționeze o selecție impresionantă de „flori de mină” (precum pirită, blendă, galenă, baritină, stibină) și minerale brute specifice subsolului românesc din Carpații Orientali (zona minieră Baia Mare – lanțul vulcanic Oaș-Gutâi-Țibleș) și Munții Apuseni. De asemenea, vor fi expuse exemplare din diverse zone geografice ale lumii.
Expoziția va include colecții variate de pietre semiprețioase, obiecte decorative și fosile din ere geologice diferite – Paleozoic, Mezozoic, Neozoic (amoniți, corali, fosile de animale marine din Maroc, lemn fosil). Pentru copii, vor fi disponibile minicolecții și colecții didactice speciale, provenind de pe aproape întreg mapamondul.
Un loc important îl vor ocupa bijuteriile confecționate din argint și cupru argintat, alături de cele realizate din peste 60 de tipuri de pietre fine și ornamentale, printre care turcoaz din Iran, safir, smarald, rubin, citrin, lizardit, cristal de stâncă, aragonit, hematit, ametist, onix, calcedonie, jasp, agat, malachit, sardonix, staurolit, meteoriți și tectite.
Această activitate de tradiție a muzeului bistrițean are ca scop și oferirea de informații interesante din domeniul geologiei, prin intermediul specialiștilor prezenți, precum și prin cărți, reviste și broșuri dedicate.
Printre participanții la Salonul de minerale, fosile și geme 2025 se numără: ing. geolog Claudia Groza, ing. geolog Dorin Groza, ing. geofizician Andrei Costin, ing. minier Ștefan Strimb, ing. geolog Csaba Kàto, Cătălina Hîruța, Manu Nasiri, geolog István Lajos, Elena Pleniceanu și Gheorghe Tincă.
Proiectul este coordonat de Cercetător Științific III Dr. Ing. Marius Horga.