Sancțiuni aplicate de jandarmi în perioada Sărbătorilor Pascale

Tulburarea ordinii publice, cerșetoria, adresarea de cuvinte și expresii jignitoare, consumul de băuturi alcoolice în spațiul public neamenajat şi refuzul declinării identităţii în fața agentului constatator, sunt faptele constatate și sancționate de jandarmi pe perioada sărbătorilor pascale.

Acestea au fost constatate atât pe raza municipiului Bistrița cât și la Năsăud, Sîngeorz-Băi și Beclean. Totalul sancţiunilor aplicate se ridică la 3.400 de lei.

Frumoasă de Paşti…cu preţul unui dosar penal!

O femeie de 33 de ani din Bistriţa aflată la cumpărături în perioada sărbătorilor, într-un hipermarket din municipiu, a ales produsele dorite de pe rafturile magazinului, dar în loc să le pună în coşul de cumpărături le-a ascuns în haină, cu scopul de a nu le mai achita la casa de marcat. Aceasta a încercat să sustragă de pe rafturi mai multe produse cosmetice.

În acest caz, jandarmii au întocmit pe numele acesteia actele de sesizare pentru infracţiunea de furt, acte care au fost înaintate Poliţiei pentru continuarea cercetărilor.