Săpături ILEGALE în Chiuza! Garda de Mediu BN a dat o AMENDĂ de 60.000 de lei!

Banner publicitar Banner ZeroHost Banner publicitar

În cadrul unei acțiuni de inspecție desfășurate pe un amplasament din localitatea Chiuza, comisarii CJ GNM BN au identificat o societate ce executa lucrări de decopertare a stratului vegetal și a stratului superior de sol, în vederea exploatării stratului de balast.

Verificările au evidențiat că lucrările de excavare se desfășurau fără autorizație de mediu.

60.000 de lei AMENDĂ!

De asemenea, operatorul economic nu deținea avizele, acordurile, autorizațiile sau alte acte justificative necesare pentru desfășurarea acestor activități, conform prevederilor legale.

Pentru nerespectarea prevederilor legale, societatea a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 60.000 de lei. Totodată, au fost dispuse măsurile de sistare a activității și readucere a terenului la starea inițială, în conformitate cu prevederile legale.

” Respectarea legislației de mediu este esențială pentru protejarea resurselor naturale și prevenirea impactului negativ asupra mediului.” – au transmis reprezentanții Gărzii de Mediu BN.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *