Localitatea Sărata din municipiul Bistrița va fi duminică, 6 iulie, în sărbătoare. Primăria Bistrița organizează un eveniment dedicat tradițiilor locale, muzicii populare și bunei dispoziții. Programul cuprinde un spectacol folcloric, concursuri distractive și surprize pentru cei mici.
Pe scena vor evolua Grupul vocal ”Tradiții bistrițene” cu soliștii: Teodora Simionca, Cornelia Hoha, Ileana Melian, Tudorica Brumă, Marioara Dragoță, Simona Pop Labiș, Marioara Sigheartău, Andrei Varga, dar și Ansamblul Folcloric ”Someșul” din Beclean, Răzvan Simionca, Rareș Peptenar, Onița Ciuta, Alexandru Căpitan, Cristina Violeta Encean, Iulia Peptenar, Eliza Maria Pop și Petre Petruse.
Copiii se vor bucura de animații cu personaje de poveste și concursuri distractive, iar pasionații de gastronomie vor putea participa la un concurs de gulaș.
Evenimentul este organizat de Primăria Bistrița, cu sprijinul Centrului Cultural Municipal ”George Coșbuc”.
