Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița a participat la ediția 2025 a tradiționalului târg de cariere ”Față în Față cu Angajatorii”, eveniment care a avut loc joi, 15 mai, la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureș.
La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai instituțiilor și companiilor de top din domenii precum: medicină, farmacie, inginerie, informatică, filologie și economie, care au prezentat studenților oferta și perspectivele în carieră.
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița a fost reprezentat de dr. Laura Nat, director medical al unității sanitare, dr. Heidi Adumitrăchioaiei, asistent universitar în cadrul UMFST ”G. E. Palade” Târgu Mureș, Sanda Petraș, director RUNOS, și Camelia Strungar, purtător de cuvânt al spitalului.
”A fost o ocazie deosebită de a ne promova în fața viitorilor specialiști din domeniul medical și de a le prezenta oportunitățile de carieră, mediul de lucru, dotările și infrastructura pe care spitalul nostru le oferă. Mulțumim organizatorilor, în special domnului Dr. Iuliu Cocuz, Șef de lucrări în cadrul UMFST „G.E Palade”, pentru profesionalismul și dedicarea cu care a fost organizat acest eveniment. Adresăm mulțumiri și conducerii UMFST „G.E. Palade” Târgu Mureș, în special domnului prorector Ovidiu Cotoi pentru deschiderea și sprijinul constant în cadrul parteneriatului nostru. Mulțumim tuturor studenților și rezidenților care au trecut pe la standul nostru – ne bucurăm să fim parte din dezvoltarea voastră profesională și vă așteptăm cu drag în echipa noastră!”, a transmis SCJU Bistrița.
”Față în față cu angajatorii” este un eveniment cu tradiție, organizat anual de Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, care oferă studenților oportunitatea de a interacționa direct cu angajatorii și de a înțelege mai bine așteptările acestora în ceea ce privește nivelul de pregătire, abilitățile și competențele necesare la angajare.