Secția de Anestezie și Terapie Intensivă a SJU Bistrița a rămas fără patru medici

Secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență Bistrița a rămas fără patru medici, potrivit managerului unității medicale, Gabriel Lazany.

Noi am avut 13 medici ATI-iști. Activitatea s-a desfășurat bine, dar între timp trei dintre tinerele doctorițe au născut, ceea ce e o situație care ne afectează. Ni s-a diminuat numărul de medici. Mai mult, încă o doctoriță s-a logodit la Brașov și și-a cerut transferul, astfel că am rămas cu 9 medici. În momentul de față noi am făcut o solicitare către Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, ca să o trimită la Ministerul Sănătății și zonelor centrale de decizie, să ne repartizeze, prin detașare, medici specialiști sau medici rezidenți. O să vedem ce răspuns primim. Deocamdată gestionăm problema așa cum putem. Noi am stat foarte bine la capitolul medici până acum, dar nu ne așteaptam să iasă patru dintr-o dată. Dintre cei patru, trei au rămas angajați ai spitalului, ei au plecat în concendiu de îngrijire a copilului pe o perioadă de cel mult doi ani, în funcție de decizia fiecăruia”, a declarat Gabriel Lazany într-o emisiune la AS-TV.

Potrivit managerului SJU Bistrița, personalul medical este epuizat.

”Cadrele medicale sunt extenuate și vă explic și de ce. Așa cum am spus, noi lucrăm pe separarea turelor în anumite secții și zone cu risc, adică o perioadă muncește, o perioadă face muncă la domiciliu. Pentru că se presupune că perioada de incubare a virusului este de 5-7 zile, rotația se face săptămânal. Am ales această variantă ca să vedem orice debut de anumită simptomatologie. Având în vedere că ei lucrează așa, în perioada în care se află la muncă, personalul muncește dublu. Plus că pe lângă acest lucru apar tot felul de situații particupare, cum este cea de la Secția de Anestezie și Terapie Intensivă”, a mai explicat Lazany.