PNL, USR şi UDMR au hotărât să-l propună pe europarlamentarul liberal Siegfried Mureşan pentru funcţia de premier.
Robert Sighiartău (secretar general): „PNL și-a făcut datoria. A prezentat o alternativă serioasă și responsabilă!”
„Astăzi, Partidul Național Liberal, împreună cu USR și UDMR, a făcut ceea ce a promis.
Nu am venit cu sloganuri. Am venit cu o soluție.
Siegfried Mureșan este un om care și-a construit reputația prin competență, seriozitate și rezultate. A negociat dosare europene decisive pentru România, cunoaște mecanismele prin care pot fi aduși bani europeni în țară și are credibilitate în cea mai puternică familie politică europeană, PPE.

România are astăzi în față două opțiuni. O soluție care privește înainte, bazată pe competență, reforme și credibilitate europeană. Sau întoarcerea la un model politic care a provocat actuala criză și care încearcă acum să se prezinte drept soluție. PNL și-a făcut datoria. A prezentat o alternativă serioasă și responsabilă.
Din acest moment, decizia aparține președintelui României. Iar fiecare actor politic își va asuma răspunderea pentru alegerea pe care o face.” – a transmis deputatul Robert Sighiartău.
PSD se opune și vor ca Sorin Grindeanu să devină prim-ministru!
Partidul Social Democrat a acuzat vineri PNL, USR și UDMR că sabotează formarea unui nou Guvern și că inventează condiții menite să prelungească actuala criză politică și pentru „a rămâne pe funcții”.

PSD a susținut că partidele din fosta coaliție de guvernare, PNL, USR și UDMR, provoacă „un blocaj politic total iresponsabil, care riscă să arunce România în haos economic și social”,
