Jocuri GRELE-n PNL! Sighiartău vrea la Consiliul Județean să se BATĂ cu Radu Moldovan! Detalii despre răscoala din PNL!

PNL-ul fierbe la foc redus, după ce Robert Sighiartău forțează o nominalizare pentru funcția de președinte al Consiliului Județean! Robert Sighiartău urma să-și anunțe candidatura în această dimineață.

Planul a fost simplu: conferință de presă, cu primarii PNL la susținere!

 Conferința de presă a fost anunțată pe canalele controlate de Sighiartău, fără comunicat oficial din partea PNL BN. Acesta a fost un prim semnal despre conflictele din interior.

Sighiarău îl sfidează pe Turc și profită de vacanța președintelui PNL!

Un alt detaliu important: Sighiartău a făcut manevra cât timp Ioan Turc (președinte PNL BN) era plecat în vacanță, la schi. Manevra poate fi interpretată ca o subminare a actualei conduceri județene. Primarii au fost întorși la ordin și nimeni NU s-a prezentat în această dimineață la sediu.

Fără sprijinul OFICAL al conducerii județene, conferința s-a ANULAT din motive obiective!

Sighiartău: „îmi anunț candidatura pentru că deja, BLATUL e evident!”

„Am discutat cu mai mulți primari din Județ și am sprijinul lor pentru o candidatură împotriva lui Radu Moldovan și a PSD-ului. Lumea e sătulă de blaturi și tocmai de aceea am dorit să susțin o conferință de presă în această dimineață! Eu îmi anunț intenția de a candida, pentru că deja, BLATUL e evident. Dar o decizie în acest sens o va lua COnsiliul Național de Coordonare. De aceea, consider că NU am încălcat statutul PNL și nici NU vreau să se interpreteze greșit această acțiune a mea.

Dorința mea e clară: vreau să mă LUPT cu PSD-ul!  Sper ca propriul partid să mă susțină. Despre asta e vorba!” – a declarat Robert Sighiartău.

Dacă fac liste comune la Județ, PNL-ul e istorie!

Teoretic, există varianta de liste comune la Consiliul Județean, cu candidat-unic, susținut de ambele partide. Locurile de consiglieri județeni s-ar împărți frățește. Un fel de USL. Această manevră ar compromite definitiv PNL-ul și electoratul de dreapta.

Pe acest presupus BLAT, Sighiartău încearcă să-și creeze culoar favorabil și să prindă candidatura la Consiliul Județean din partea PNL!

Garanții la Parlament! Sighiartău poate visa-n continuare!

Dacă pierde Consiliul Județean, Robert Sighiartău ar putea emite pretenții pentru un mandat de deputat. Desigur, în cazul unei înfrângeri, Sighiartău e scos din jocul politic (cum spre exemplu a pățit Stelian Dolha, desi a scos 12 consilieri județeni, față de 14 ai PSD).

Pocăiții i-ar da voturi!

Sighiartău e un personaj controversat, dar are sprijinul comunității penticostale din întreg județul, plus primarii neo-protestanți (inclusive familia Moldovan-Deneș de la Beclean).

Aceste detalii îi conferă un avantaj la vot, mai ales că Radu Moldovan și Nicu Moldovan NU sunt așa prieteni cum se prefac în poze.

De asemenea, pocăiții din mediul de afaceri ar trage tare pentru ca omul lor să conducă Județul. MIS Grup, FRASINUL, CML sunt companii care ar juca la 2 capete pentru intrări la anumite lucrări viitoare cu Consiliul Județean, indiferent de președinte: Moldovan sau Sighiartău.

Sighiartău o dă-nainte cu BLATURILE, dar era să fie Ministru în timpul Guvernării BLATISTE!

Dincolo de acest aspect, Sighiartău pozează-n răzvrătit și marșează pe tema BLATULUI cu PSD, desi el însuși era favorit pentru o funcție de Ministru al Digitalizării în timpul Guvernării BLATISTE.  

Dacă-și rupe gâtul, Sighiartău e out pentru o perioadă! Dacă va câștiga, îi ia partidul lui Turc!

Cele 2 variante sunt valabile pentru Robert SIghiartău, un candidat care NU a avut nicio bătălie uninominală și a fost doar candidat de listă ( 1 mandat  de consilier județean + 2 mandate de deputat).

Radu Moldovan îi joacă pe degete, prin dezbinare!

Președintele PNL , Ioan Turc are de gestionat o situație delicată! PNL NU are candidat la Consiliul Județean și e relativ târziu să promovezi un candidat oarecare.

După sondajele dezastruoase cu Bogdan Ivan, se pare că Radu Moldovan va intra-n cursă pentru un NOU mandat de președinte la CJ din partea PSD.

Radu Moldovan e artist la dezbinări și astfel și-a anihilat orice val de opoziție. Prin promisiuni și jocuri de culise, șeful PSD va-ncerca să-și asigure un candidat slab sau un partid dezbinat, care să-i garanteze cel de-al 4-lea mandat la CJ:

Rămâne de văzut cum evoluează situația, dar un lucru e clar: fără un candidat susținut de întreg PNL-ul, Radu Moldovan va defila în alegeri și va specula orgoliul personal al celor implicați în aceste jocuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *