Social democratul Daniel Suciu, nominalizarea PSD pentru fotoliul de ministru al Dezvoltării ?!

Banner publicitar Banner ZeroHost Banner publicitar

Partidul Social Democrat s-a reunit, marți, începând cu ora 17:00, într-o ședință a Comitetului Executiv Național, motivul principal fiind acela de stabilire a noilor propuneri pentru Ministerul Dezvoltării şi cel al Transporturilor.

Potrivit unor surse citate de Realitatea TV, favoritul pentru Ministerul Dezvoltării ar fi deputatul Daniel Suciu, liderul deputaților social-democrați.

Daniel Suciu este secretarul general adjunct al Partidului Social Democrat, lider de grup în Camera Deputaților și vicepreședinte al organizației PSD Bistrița-Năsăud.

Daniel Suciu are 38 de ani și este deputat încă din anul 2012, fiind ales pe listele PSD. În prezent se află la al doilea mandat.

Înainte de a obține un fotoliu în Camera Deputaților, ca activitate profesională, acesta a deținut și funcții precum cele de consilier parlamentar sau director al Cancelariei Prefectului din cadrul Instituției Prefectului județului Bistrița-Năsăud. De asemenea, între anii 2004 – 2007, acesta a fost și jurnalist.

În ceea ce privește activitatea politică, deputatul bistrițean a fost și purtător de cuvânt al PSD Bistrița-Năsăud și președinte al organizației de tineret a PSD Bistrița-Năsăud.

CV-ul deputatului bistrițean poate fi consultat AICI.

În ceea ce privește Ministerul Transporturilor par a fi vehiculare două nume: Felix Stroe și Răzvan Cuc.

Variantele negociate trebuie să fie ulterior validate de Comitetul Executiv Naţional al PSD, iar apoi premierul Viorica Dăncilă le va înainta președintelui Klaus Iohannis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *