Societatea Română de Epidemiologie susține realizarea unui studiu de prevalență a SARS-CoV-2

Societatea Română de Epidemiologie consideră că este necesar ca strategia din perioada toamnă-iarnă de abordare a infecţiei cu SARSC-CoV-2 să se bazeze pe date/dovezi cu privire la ponderea populaţiei care a trecut prin boală şi a dezvoltat anticorpi specifici lgG. Aceste date pot fi culese doar prin intermediul unui studiu naţional de seroprevalenţă a infecţiei SARS-CoV-2 pe teritoriul României.

În acest context, printr-un comunicat de presă, Societatea Română de Epidemiologie precizează că susţine iniţiativa de realizare a unui astfel de studiu naţional de prevalenţă pe teritoriul României în perioada iunie – septembrie 2020.

Un astfel de studiu putea fi realizat la nivel naţional potrivit unei metodologii de eşantionare riguros selecţionat, după trecerea primului val de pandemie. Perioada verii poate fi folosită pentru a estima care este procentul din populaţiei care a trecut deja până în acest moment prin boală, atât cu forme simptomatice, cât şi asimptomatice„, a declarat prof. dr. Doina Azoicăi, preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie.

Pe baza rezultatelor acestui studiu trebuie realizate prognozele epidemiologice, cât şi strategiile ulterioare, printre care se numără :adaptarea capacităţii serviciilor medicale, oportunitatea măsurilor de protecţie sau de relaxare etc. şi chiar cele de vaccinare împotriva infecţiei cu SARS-CoV-2, la momentul în care un preparat vaccinal va fi disponibil.

”Acţiunile de supraveghere şi controlul unor boli infecţioase din ţări ale Uniunii Europene s-au bazat pe rezultatele unor astfel de studii seroepidemiologice şi au arătat că demersul este oportun şi util şi în situaţia emergenţei virusului SARS-Cov-2, care a determinat evoluţia pandemică pe care o trăim în acest moment”, se mai arată în comunicatul remis presei.

Societatea Română de Epidemiologie completează că susţine autorităţile în demersurile de realizare a unor strategii realiste de abordare în situaţia unei posibile manifestări epidemice de infecţie cu SARS-CoV-2.