Șofer cu alcoolemie de peste 1 mg/l alcool pur în aerul expirat, depistat la volanul unei mașini

Un șofer a fost depistat de polițiști în timp ce conducea o mașină deși consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Aparatul etilotest a indicat o alcoolemie mai mare de 1 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul acestuia.

”În seara de 30 octombrie, polițiștii din Beclean au oprit pentru verificări, la intrarea în localitatea Beudiu, un autoturism care se deplasa pe direcția Nușeni către Beudiu. La volan a fost identificat un bărbat de 59 de ani, din Bistrița, iar pasager dreapta o femeie din Beudiu. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice, în vederea determinării alcoolemiei”, precizează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

În cauză a fost întocmit dosar penal iar polițiștii Compartimentului Rutier Beclean continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *