Șoferi aflați sub influența alcoolului sau cu permisul suspendat, prinși în timp ce conduceau mașini pe drumurile publice

Doi bărbați s-au ales ales cu dosare penale după ce au fost prinși de polițiști în timp ce comiteau infracțiuni la regimul rutier.

Unul dintre ei a fost depistat în timp ce conducea o mașină deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La data de 20 iulie, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița au fost solicitați să intervină la un eveniment în trafic, produs pe strada Ioan Slavici din municipiu. La locul evenimentului, polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani, din Zalău, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus din sens opus, de către un bărbat de 34 de ani, din Cluj-Napoca. Evenimentului rutier, din fericire, nu a fost soldat cu răniri de persoane. Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv în cazul șoferului din Zalău, valoarea indicată fiind de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, se arată în buletinul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Un alt șofer, care avea permisul de conducere suspendat, a fost prins în timp la volanul unei mașini care circula prin Sărata.

”Tot la data de 20 iulie, polițiștii Biroului Rutier au oprit pe pentru control, pe Drumul Județean 154, în Sărata, un autoturism care a depășit limita legală de viteză. La volan a fost identificat un bărbat de 35 de ani, din Sigmir. În urma verificărilor desfășurate de către polițiști a reieșit faptul că șoferul are dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendat. Șoferul a fost testat și cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii Biroului Rutier continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, se mai arată în buletinul IPJ Bistrița-Năsăud.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *