Șoferi băuți, implicați în accidente rutiere. Unul a intrat cu mașina într-un stâlp, altul a ajuns în șanț

La sfârșitul săptămânii trecute, doi șoferi care s-au urcat la volanul unor mașini după ce au consumat băuturi alcoolice au fost implicați în accidente rutiere, potrivit buletinului de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Unul dintre cei doi șoferi care au condus băuți a ajuns cu mașina într-un stâlp.

La data de 3 februarie, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița au intervenit la un accident de circulație produs pe raza municipiului și soldat cu pagube materiale. La locul evenimentului polițiștii au constatat faptul că un șofer de 36 de ani din Bistrița a pătruns parțial cu autoturismul pe un trotuar și a intrat în coliziune cu un stâlp ornamental metalic, provocând avarii autoturismului pe care îl conducea. La testarea șoferului cu aparatul etilometru, rezultatul a fost de 0,91 mg/L alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus ulterior la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, precizează IPJ Bistrița-Năsăud.

Cel de-al doilea șofer care a condus băut a ajuns cu mașina într-un șanț.

La data de 3 februarie, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Beclean, au intervenit la un accident rutier soldat cu pagube materiale, semnalat pe Drumul Național 15A, între Herina și Sărățel. La locului evenimentului polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani din Galații Bistriței a părăsit partea carosabilă și a intrat în șanțul din partea dreaptă a direcției sale de mers. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul indicat fiind de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, șoferul a fost condus la spital în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, mai arată IPJ Bistrița-Năsăud.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *