Șoferiță rănită într-un accident produs pe DJ 154, la Șieu

O tânără în vârstă de 23 de ani a fost rănită într-un accident de circulație produs marți pe DJ 154, în localitatea Șieu, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

”Astăzi, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost direcționați la un accident produs pe Drumul Județean 154, în Șieu. La locul evenimentului, polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani din Bistrița a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus din sens opus de o femeie de 23 de ani din Șieu. În urma impactului dintre cele două autoturisme, mașina condusă de femeie s-a răsturnat, rezultând totodată rănirea acesteia”, a transmis Poliția.

La locul accidentului au intervenit un echipaj de prim ajutor SMURD și un echipaj de pompieri. Persoana rănită a primit îngrijii medicale.

Testarea cu aparatul etilotest a celor doi participanți la trafic a indicat rezultate negative.

Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, urmând să fie stabilite cauza și împrejurările producerii evenimentului rutier.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!